luni, 19 iulie 2010

Si nu ..

Lacrimile imi inundau fata iar pasii ma purtau greoi in cautarea unei iubiri ce apusese demult. Picioarele mi-au cedat si m-am lasat prada agoniei. La urma urmei, nimic nu mai avea sens acum. El iesise din viata mea, fara niciun semn ca ar fi intrat vreodata cu adevarat in ea, lasandu-ma aici, neprotejata, fara scutul ochilor lui aurii, calzi.

Eram vag constienta de o alta prezenta in mijlocul codrului, dar cu putin noroc, era vreun urs sau alta fiara, care avea sa curme suferinta mea si sa ma sfasie in bucati si fizic. Dar ochiul meu a prins fugitiv o dara aurie, iar realitatea m-a izbit cu viteza luminii. Nu era nicio fiara a padurii. Era ea!

Mintea mea imi spunea sa fug. Sigur ca si ea mi-ar fi asigurat acelasi final ca orice animal salbatic, dar drumul pana acolo era mult mai lung si mai anevoios in aceasta situatie. Si ca de obicei, cat se poate de tipic pentru mine, trupul pur si simplu nu procesa comenzile creierului.

Am inchis ochii, asteptand astfel tortura. Dar aceasta intarzia sa vina. Ce mai aveam de pierdut? Am intredeschis pleoapele pentru a o vedea pe ea privindu-ma, cu un zambet perfid pe fata.

- Nu ai crezut ca va fi asa usor,nu? Sa te torturez putin, apoi sa te ucid. Eu chiar nu am nimic personal cu tine. Erai doar un instrument de razbunare impotriva lui. Dar cat de mult poti insemna tu pentru el daca te-a lasat singura in mijlocul padurii, intr-o noapte rece si intunecata ca aceasta?

Adevarul din cuvintele ei imi strapungea trupul cu suliti incinse.

- Nu am niciun interes sa te ucid. Poate doar ca sa-mi potolesc setea. Dar in viata imi esti mult mai de folos. Tu si cu mine il putem face pe el sa plateasca pentru ca ne-a rapit amandurora dreptul de a iubi.


Am luat o gura mare de aer si mi-am cautat forta de a vorbi.

Dar nu am vorbit.. decat dupa un timp .

- De ce te-as ajuta eu pe tine? T-tu ma urasti! AI vrut sa ma ucizi!

Ochii ei aveau o stralucire pe care nu o putem intelege si care ma ingrozea. Si cel mai grav e ca tot ceea ce spunea ea ma atragea cu forta cu care o gaura neagra inghite tot ce se afla pe traiectoria ei.

– Nu fi proastaa ! Stii la fel de bine ca mine ca el merita sa fie pedepsit. Merita suferinta! Cine e el sa se joace asa cu tine? Cine e el ca sa mi-l rapeasca pe singurul pe care l-am iubit vreodata? El nu ti-a ucis prietenul doar ca sa te salveze pe tine. Intre ei era o competitie de ceva timp. Tu ai avut doar ghinionul sa te afli la mijloc! Cauta in mintea ta! Stii ca am dreptate !El nu te iubeste, nu te-a iubit niciodata, dar exista sanse sa te iubeasca. Nu pe tine, ci pe o "ea" puternica, invincibila, frumoasa, cu sex-appeal, care sa-i puna hormonii aia nenorociti in miscare!

Stiam ce facea . Voia sa ma foloseasca pe mine pentru a-si duce ea razbunarea la bun sfarsit.Dar nu-mi pasa! De ce sa nu fac asta? Ce aveam eu de pierdut?Am privit-o cu hotarare si cu sete de razbunare. El merita sa fie pedepsit. Cine era el sa imi ia dreptul la iubire?

- Asta s-ar putea sa te doara doar putin!

Si acestea fiind spuse, coltii ei mi-au perforat sufletul , eliberand un foc mistuitor peste tot.

- Iar eu te voi astepta aici, pentru a incepe sa punem in aplicare planul nostru de razbunare!


[ continuarea secsii continuarea. cam aiurea da n am avut alta idee :-?

Am stiut si nu am stiut ..

Am stiut ca o sa inceapa cu sfarsitul si ca o sa se sfarseasca cu un nou inceput.

Am stiut ca o sa fie durere surda.

Am stiut ca o sa arda.

Si n-am stiut.

N-am stiut niciodata cat de plin de suferinta se simte golul.

N-am stiut de ce ma apasa locul unde obisnuiam sa am o inima.

N-am stiut de ce nu pot sa respir.

Cand a plecat, mi-a luat toate amintirile, dar a uitat sa-mi inapoieze sufletul. Mi-a luat suflarea. Mi-a furat fiecare lacrima si a trebuit sa ma obisnuiesc sa doara de fiecare data cand deschid ochii.

Si chiar acum, ca pielea mea e marmura si ochii de venin, inca ma ard locurile unde mirosul lui a ramas impregnat in mine. Inca ma doare sa ma pun in patul unde n-o sa pot dormi niciodata si sa-l simt rece…

***

Am privit in jur, simtind cum venele mi se contracta, trimitand intepaturi prin toata fiinta mea. Sub pelicula fina de trasnpiratie, pielea imi era rece ca gheata, palpitand. Capul imi zvacnea, in timp ce creierul meu incerca sa-mi ascunda mintea in ceata, lasand-o sa asculte doar ecouri superficiale.

Oricat as fi incercat, nu puteam sa ma fac sa respir normal. Pluteam undeva intre timp si tacere, nestiind daca suspinele care se auzeau erau cu adevarat ale mele. Membrele mi se pierdeau in gol- nu stiam daca avea sens sa incerc sa le mai controlez.

Nu vedeam nimic din cauza prafului rece de pe ochi, si totusi priveam totul mai clar ca niciodata. Frunzele copacilor, frematand in aerul inghetat al unei noptii de iarna. Obrazul mort al lunii ivindu-se dintre nori. Intunericul nebun pulsand in atmosfera apasatoare.

Flacara portocalie care sarea dintr-un copac in altul, prea rapida ca sa imi pot focaliza privirea.

p.s.: omoara-ma din nou .